Moldova
    |         |    
My smart day

Tundem sau regenerăm? Aceasta-i întrebarea!

Relația noastră cu părul este una complexă. În timp ce starea tenului poate fi îmbunătățită în câteva zile, părul pare a fi mult mai complicat de reparat. Multe din noi trebuie să aleagă: să tundă sau să regenereze? Oare e posibilă regenerarea?

În primul rând, să recunoaștem că părul crește aproximativ 1 cm pe lună, însă e o mărime medie, în aumite perioade el poate crește mai încet. Din acest motiv, părul scurt, de 5-7 cm lungime, are nevoie de până la 2 ani să ajungă până la umăr.

Multe femei recurg la tunsoare în ultimul rând, dat fiind faptul că întoarcerea la lungimea preferată poate fi frustrantă și lungă. Merită să examinezi cu atenție vizita la coafeză și orice pași radicali, pentru că nu există cale de întoarcere și am pierde buclele pe mult timp.

Ce ne deteriorează părul?

Părul e sensibil la temperatură, la produsele de coafare, la soare și apa mării. Factori pe care nu-i putem controla mereu, cum ar fi schimbările hormonale în problemele de sănătate, pot fi de asemenea nocivi.

Părul, uneori, arată urât după vară: e uscat și fragil, dar nici toamna și nici iarna nu sunt anotimpuri ușoare. Aerul în spațiile încălzite împreună cu produsele intense de coafare a părului, îndreptarea sau ondularea cu föhnul, purtarea căciulelor, frigul, schimbările de temperatură din interior și exterior – toți acești factori pot spori căderea părului, pot contribui despicarea vârfurilor și pot menține aspectul urât și lipsit de strălucire a părului.

Regenerarea părului – da sau nu?

Regenerarea adevărată a părului seamănă cu Yeti: fiecare crede că există, dar nimeni nu l-a văzut. Există multe metode, de la remediile în condiții casnice până la tratamentele profesionale: unele din ele sunt costisitoare și specializate, și plus la asta cere vizite regulate la salon

Confruntându-ne cu asemenea circumstanțe, multe din noi renunță și decid să-și tundă părul, dar poate fi o soluție proastă oricum.

Părul crescut va fi de asemenea subiectul unor agenți nocivi, și ce facem atunci cu ei? Totuși, recomandăm regenerarea, dar principalul s-o facem bine.

Serul miraculos – e posibil?

Avem noutăți bune dacă am reușit să te convingem să-ți îngrijești părul. Poți face asta rapid și eficient, și primele rezultate te vor încuraja să depui efort regulat. Noul ser hidratant cu ulei de argan și cocos de la Advance Techniques îți lasă părul mătăsos, moale și strălucitor.

Poți folosi serul în mai multe moduri:

  • ca mască aplicată pe păr înainte de șamponare, pentru cea mai bună regenerare și hrănire,
  • a tratament hidratant înainte de uscare,
  • pentru netezirea vârfurilor despicate.

90% dintre utilizatori confirmă efectele miraculoase ale elixirului! Încearcă acest ser înainte să recurgi la foarfece sau să stabilești o întâlnire cu coafeza!