Moldova
    |         |         |    
BSP_winter_skin_care

Vara – anotimpul contrastelor

Fard de pleoape intens sau contur pronunțat? Ruj de buze mat sau luciu de buze în nuanțe subtile? Fard de obraz sau iluminator? Schimbă-ți lookul în fiecare zi și lasă-te inspirată!

Buze – mat vs lucios

Nuanțele puternice, mate sunt trendul acestui sezon. Domină nuanțele de roz, purpuriu, roșu intens, roșu întunecat și portocaliu. Găsește culoarea potrivită pentru forma buzelor tale. Buzele mici, subțiri vor arăta minunat cu nuanțe roz și roșietice, roșul e soluția perfectă pentru buzele pline. Înainte de aplicarea rujului, trasează cu creionul un contur de aceeași nuanță cu rujul. Machiajul va fi perfect.

Dacă nu-ți place matul pronunțat, schimbă regula! Luciul de buze adaugă volum și un aspect tineresc. Nuanțele ultrastrălucitoare, suculente, luminoase îți vor crea o dispoziție de vară. Experimentează și caută stilul tău unic!

Față - mat vs iluminator

Finisează-ți machiajul nud cu o pudră mată. Aplică pudra cu o perie specială, care îți ascunde toate imperfecțiunile tenului. Poate fi suficient, dar dacă îți place – mergi mai departe și scoate-ți în evidență trăsăturile cu un fard de obraz. Ești de acord să ai azi un astfel de look mat, sărutat de soare? Sau poate ai o idee total diferită?

Scoate-ți în evidență obrajii cu un fard de obraz și puțin iluminator pe pomeți. Obții un machiaj mai distinct, revitalizant și radiant. Adițional, folosește perle iluminatoare, în special pe frunte, nas și bărbie pentru a evidenția mai mult frumusețea naturală.

Îngrijirea corpului – energie vs strălucire

Schimbă-ți produsele de îngrijire vara! Pielea ta iubește contrastele. Într-o zi folosește produse cosmetice care stimulează, asigură fermitate și îngrijește: încearcă tratamentul cu cafea; un latte răcoritor este mereu binevenit pe timp de vară!

În altă zi încearcă să te hidratezi și lasă-ți pielea să strălucească. Focusează-te pe un aspect proaspăt cu unt de corp iluminator cu pudră de perle. Captează atenția! Pentru față, folosește ulei pentru un ten strălucitor cu 5 uleiuri prețioase.

Aromă – luminoasă vs orbitoare

Joacă-te cu aromele. Folosește arome mai delicate în zile liniștite; ele se potrivesc perfect cu articolele de îmbrăcăminte romantice. Lasă-te învăluită de aromele florilor subtile și lemnoase.

În zilele mai active și aventuroase folosește arome mai puternice care îți cresc încrederea în sine și îți adaugă șarm și strălucire a verii.